Cancer testicular reprezintă 1% din neoplasmele la adulți și 5% din tumorile urologice, cu trei până la zece cazuri noi la 100.000 de bărbați/an în societățile occidentale.
Cancerul testicular a crescut în ultimele decenii, predominant în țările industrializate, și continuă să crească. La diagnostic, 1-2% sunt bilaterale și 90-95% din cazuri sunt tumori cu celule germinale (GCT). Incidența maximă este în decada a treia de viață pentru pacienții cu tumori cu celule germinale neseminomatoase (NSGCT) și GCT mixte și în decada a patra pentru pacienții cu seminom testicular (ST).
La 5% dintre pacienții cu GCT, locul primar se află într-o locație extragonadală [9]. Există două categorii fundamentale de GCT pe baza dezvoltării lor și a caracteristicilor epigenetice. Majoritatea GCT-urilor maligne post-puberale provin din neoplazia celulelor germinale „in situ” (GCNIS).
Din punct de vedere clinic și histologic, acestea sunt împărțite în seminoame și non-seminoame, ultimele cuprinzând elemente somatice și extraembrionare de carcinom embrionar, sacul vitelin, coriocarcinom și teratom. Tumorile care nu sunt legate de GCNIS includ teratomul de tip pre-pubertal și sacul vitelin, diagnosticate în copilăria timpurie, și tumorile spermatocitare la bărbații în vârstă.
Deși există o histologie suprapusă între teratomul/sacul vitelin pre-pubertal și elementele teratom și sacul vitelin în non-seminoamele legate de GCNIS, acestea au o patogeneză separată și independentă.
CANCER TESTICULAR
Factorii de risc epidemiologici pentru TC sunt componente ale sindromului de disgeneză testiculară, care cuprinde criptorhidia, hipospadias, scăderea spermatogenezei și afectarea fertilității sau tulburări/diferențe de dezvoltare sexuală. Factorii de risc suplimentari includ antecedentele familiale de TC în rândul rudelor de gradul I și prezența unei tumori testiculare contralaterale sau GCNIS. Studii recente de asociere la nivelul genomului au evidențiat loci de susceptibilitate detectabili care conduc la un risc relativ crescut de a dezvolta TC.