Incontinența urinară se referă la o pierdere involuntară de urină de care se plânge pacientul, care poate provoca o jenă socială semnificativă. Diferitele tipuri de incontinență urinară sunt definite în principal de circumstanțele asociate cu scurgerile. Astfel, diferențiem scurgerile de urină care apar în timpul exercițiilor fizice (tuse, râs și strănut) de cele care apar în urma unei urgențe (nevoie bruscă și ireprimabilă de a urina). Se mai poate spune că incontinența este imperceptibilă (atunci când pacientul nu este conștient de modul de apariție), permanentă, posturală (care apare în timpul unei schimbări de poziție), per coitală (în timpul actului sexual) sau chiar nocturnă (vorbim apoi de enurezis). La același pacient pot fi asociate mai multe tipuri de incontinență urinară.

Identificarea acestor diferite tipuri de incontinență este crucială deoarece tratamentul propus poate fi foarte diferit.

ESTE ACEST UN SIMPTOM COMUN?

Frecvența și severitatea incontinenței urinare crește odată cu vârsta. Conform studiilor, între 25 și 40% dintre femei raportează că au incontinență urinară. Frecvența este mai mică de 20% înainte de vârsta de 25 de ani, ajungând la peste 45% după vârsta de 75 de ani. Sunt două vârfuri, unul la 45-50 de ani în momentul menopauzei, un al doilea după 75 de ani. După vârsta de 75 de ani, aproape 20% dintre femei raportează că au incontinență severă, comparativ cu 5% înainte de vârsta de 45 de ani. 5 până la 15% dintre femei descriu această incontinență ca fiind zilnică.

Factori multipli de risc pentru incontinență: vârstă, sarcină, naștere naturală, menopauză, obezitate, intoxicație cu tutun, tuse, boli pulmonare cronice, eforturi repetate.

Incontinența urinară este o patologie supărătoare și invalidantă, cu un impact potențial asupra calității vieții, somnului și vieții sexuale. Cu toate acestea, în ciuda creșterii semnificative a numărului de femei care consultă, multe femei rămân netratate pentru acest simptom.

CARE SUNT MECANISMELE?

FIZIOLOGIA CONTINENTEI URINARE

Continența urinară este rezultatul unui echilibru între presiunea intravezicală și cea uretrală.

Vezica urinară este un rezervor muscular distensibil, mușchiul său (detrusorul) se permite să fie întins fără rezistență și deci fără creșterea presiunii.

Uretra este situată sub vezică. Corespunde canalului prin care se exteriorizează urina. Conține un aparat sfincterian (mușchi) esențial pentru continență. Se sprijină pe podeaua perineală și pe vagin dedesubt și în spate. Este atașat de pubis folosind ligamente suspensoare în partea de sus și în față. Aceste țesuturi formează suport uretral, care participă la mecanismul de continență.

Menținerea continenței depinde de buna funcționare a tuturor acestor elemente.

În plus, sistemul vezico-sfincterian este controlat de sistemul nervos, care trebuie să-și poată îndeplini și rolul, altfel va perturba funcționarea vezicii și ciclul de umplere/golire al vezicii. Acest lucru explică faptul că anumite boli neurologice pot fi responsabile pentru incontinența urinară.

La o persoană continent, vezica urinară se umple la presiune scăzută, în timp ce presiunile uretrale rămân ridicate.

In momentul urinarii, mecanismul se inverseaza, presiunile uretrale se prabusesc, sfincterul urinar se relaxeaza, vezica urinara se contracta ducand la urinare normala permitand evacuarea completa a urinei.

Trebuie diferențiate două tipuri principale de incontinență: incontinența urinară de efort (care apare în timpul presiunii abdominale) și incontinența urinară de urgență (care apare imediat după un impuls brusc, brusc și ireprimabil de a urina). ). Aceste două tipuri de incontinență au origini diferite și tratament diferit. Ele pot, totuși, să coexiste la același pacient: vorbim atunci de incontinență urinară mixtă.

Apare fie din cauza slăbiciunii sistemului de suport perineal (responsabil de hipermobilitatea uretrei în timpul efortului), fie din cauza slăbiciunii sfincterului. Cele două mecanisme pot fi asociate. In timpul unui efort care determina hiperpresiune abdominala, vezica urinara fiind situata in cavitatea abdominala, hiperpresiunea se reflecta asupra acesteia. Este cazul tusei, râsului, strănutului, alergării etc. Dacă mecanismul de susținere al uretrei sau al sfincterului uretral este modificat, presiunea intrauretrală nu mai este suficientă în raport cu presiunea intravezicală, apar scurgeri.

Cauzele care favorizează slăbiciunea suportului uretral sunt nașteri multiple, traumatisme obstetricale, antecedente de intervenție chirurgicală pelvină. Patologiile responsabile de hiperpresiunea abdominală repetată sunt și ele numeroase, inclusiv tuse cronică, constipație, obezitate etc.

Această incontinență este legată de o tulburare de stocare a urinei în vezică, care poate fi legată de contracții premature ale vezicii urinare, de o limitare a complianței acesteia sau chiar de hipersensibilitatea vezicii urinare. Aceste fenomene declanșează „urgențe”, adică impulsuri bruște, brutale și ireprimabile de a urina. Când presiunea vezicii urinare devine mai mare decât cea a sfincterului, acesta din urmă, chiar dacă este perfect funcțional, nu mai este capabil să rețină urina și apare scurgerea, imediat după urgență.

Aceste fenomene se datorează uneori iritației vezicii urinare (legată de prezența unei tumori vezicii urinare, a unui calcul, sau în cazul inflamației vezicii urinare sau a cistitei bacteriene, de exemplu). Anumite boli neurologice precum scleroza multiplă, neuropatia diabetică sau accidentul vascular cerebral pot provoca, de asemenea, hiperexcitabilitate a vezicii urinare. În fine, cauzele nu sunt întotdeauna cunoscute și atunci vorbim de vezică hiperactivă idiopatică.